FOTO/VIDEO. Cea mai veche grupare de traficanți din Satu Mare. Arestări în serie
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat un număr de 48 de percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut faptul că gruparea infracțională era structurată în trei paliere bine organizate. Liderii grupării vindeau cannabisul către alți dealeri principali, care ulterior îl distribuiau către cei locali, către consumator ajungând să fie comercializat la prețul de 70 lei/gram.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au fost conduse în vederea audierii un număr de 7 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare.