FOTO/VIDEO. Care este starea de sănătate a copilului rănit grav în accidentul produs de tatăl său beat pe Podul Decebal
Din fericire, starea copilului rănit în accidentul produs miercuri, pe Podul Decebal, de către tatăl său (aflat în stare de ebrietate la volan) este stabilă. Conform informațiilor PresaSM, copilul se afla pe bancheta din spate, neasigurat, iar în momentul coliziunii cu o altă mașină, minorul a fost proiectat în bordul autoturismului. Acum, medicii depun toate eforturile pentru a-i oferi cel mai bun tratament medical.
”Starea copilului de 5 ani, victimă a accidentului rutier de aseară, este stabilă, se află sub supraveghere și tratament in secția Chirurgie pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare”, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului Județean Satu Mare, Rodica Lohan, la solicitarea PresaSM.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare au dat publicității primele concluzii în urma tragicului accident produs astăzi pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare. Conform sursei citate, miercuri, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Podul Decebal din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 36 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu alte trei autoturisme. Din producerea evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat de 56 de ani, din Satu Mare, conducător al unuia dintre autovehicule, precum și rănirea gravă a unui minor de 5 ani, pasager în autoturismul condus de către bărbatul de 36 de ani.
Testarea cu aparatul etilotest ar fi indicat, în cazul bărbatului de 36 de ani, o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Având în vedere noile modificări legislative, prin care se pedepsesc aspru șoferii care se urcă la volan băuți și provoacă accidente mortale, situația șoferului aparent vinovat s-a complicat teribil.
Martorii au precizat pentru PresaSM că totul ar fi început de la șoferul unui autoturism marca Volkswagen Touareg. Informația, în schimb, nu a fost confirmată oficial, oamenii legii urmând să fie cei care stabilesc circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier. Șoferul autoturismului Volkswagen Touareg, în vârstă de circa 45 de ani, ar fi intrat pe contrasens. Acesta le-a spus polițiștilor că s-a uitat în spate în momentul în care copilul său, aflat pe bancheta din spate, a început să plângă. A lovit un autoturism marca Mercedes, al cărui șofer se deplasa regulamentar. Apoi, Volkswagen-ului ar fi intrat frontal într-o a treia mașină, condusă tot regulamentar, șoferul mașinii rămânând încarcerat. Alte două mașini au fost și ele implicate în accidentul rutier.