FOTO/VIDEO. Călin Pop, condus pe ultimul drum de colegi! Unul dintre cei mai apreciați taximetriști
O veste tragică a întristat zilele trecute municipiul Satu Mare. Călin Pop (38 de ani) a decedat mult prea devreme, în urma unor complicații medicale. În cursul zilei de marți a fost internat de urgență în spital dar, din nefericire, medicii au declarat decesul în cursul zilei de joi.
Mai mulți colegi s-au adunat astăzi pentru a-i aduce un ultim omagiu și pentru a-l conduce pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc în satul Socond, de la ora 13.00, dar prezența la eveniment va fi limitată din cauza restricțiilor împotriva noului coronavirus.
Adrian Popa, în numele colegilor de breaslă, și colectivul redacțional al PresaSM transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate!
A fost un tânăr mereu cu zâmbetul pe buze, cu un spirit colegial aparte. Se implica în campaniile umanitare, dând dovadă de empatie necondiționată.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Mesajele colegilor și cunoscuților sunt pline de durere:
”Doamne Dumnezeule, nu îmi vine să cred că te-ai dus așa devreme dragul meu prieten-coleg. Dumnezeu să îți dea Odihnă veșnică și să te aibe în paza Lui. Dumnezeu să-l ierte!”
”Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene! Sunt încă in stare de șoc! Cum să iei, Doamne, un așa om, atât de tânăr! Condoleanțe familiei îndurerate!
”De ce, Doamne?? Nu pot să cred! Ai lăsat un gol imens în sufletele noastre. Nu te vom uita niciodată, suflet bun!”