FOTO/VIDEO. Căldură sufocantă în unele autobuze Transurban. Pericol mai ales pentru vârstnici și copii
Căldură sufocantă în unele autobuze Transurban. Cel puțin asta au reclamat mai mulți cititori PresaSM care astăzi au apelat la serviciul de transport în comun. În unele cazuri, cu geamurile închise, oamenii spun că s-au simțit ca-ntr-o conservă, iar cei mai vulnerabili sunt bătrânii și copiii, care suportă mult mai greu temperaturile și umiditatea tot mai ridicate.
Autobuzele sunt noi, dar unii sătmăreni spun că condițiile sunt tot cele vechi. Astăzi, la orele prânzului, când ANM spune că la Satu Mare temperatura resimțită a ajuns la 37 de grade Celsius, iar indicele de confort termic trecuse de pragul de 80 de unități, în autobuzul care circula pe linia 14 geamurile erau închise și nici urmă de aer condiționat. Așa că oamenii n-au avut ce să facă decât să suporte atmosfera sufocantă de pe traseu.
Iar cei mai afectați de căldura din autobuz au fost fix cei care se bazează cel mai mult pe mijloacele de transport în comun, adică copiii și vârstnicii.
Săptămâna trecută mai mulți călători sătmăreni au reclamat aceeași situație. Atunci, conducerea Transurban a spus că deține șase autobuze ale căror geamuri nu pot fi deschise și care au sistem de climatizare ineficient. Abia în toamnă ar urma să fie livrate autobuzele electrice care vin dotate la standarde europene. Până atunci, a spus conducerea Transurban, încearcă în perioadele caniculare să nu scoată pe traseu cele șase autobuze cu geamuri închise. Transurban a mai precizat și că mai bine de jumătate din autobuze sunt doate cu sisteme de climatizare.