FOTO/VIDEO. Cad primii fulgi de zăpadă din această iarnă, la Satu Mare
Județul Satu Mare are parte de prima ninsoare din această iarnă. Chiar dacă este destul de timidă.
Temperaturile maxime din timpul zilei, la acest final de săptămână, nu vor depăși 1 grad Celsius, iar pe timpul nopții, minimele vor ajunge la -2 grade în cursul serii de sâmbătă și chiar la -5 grade Celsius, în noaptea de duminică spre luni.
Potrivit prognozei meteo, precipitații mixte sunt așteptate pe tot parcursul zilei de sâmbătă, iar duminică ninsoarea ușoară ar putea continua.
Săptămâna care urmează cerul va fi mai variabil, cu șanse scăzute de precipitații, cel puțin până vineri, când vorbim de o creștere a temperaturilor, dar și de revenirea ploilor.
Cel mai frig va fi în noaptea de marți spre miecuri, când meteorologii prognozează -7 grade la Satu Mare, puțin mai frig în zona Oașului.