FOTO/VIDEO. Amenzi pe bandă rulantă după raziile din Oaș. Armă ridicată, permise suspendate
Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza localității Negrești-Oaș. La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cu sprijinul jandarmilor sătmăreni și al polițiștilor de frontieră, au desfășurat o amplă acțiune pe raza localității Negrești-Oaș și localitățile arondate.
Acțiunea a avut ca scop principal prevenirea și combaterea infracțiunilor dar și asigurarea siguranței publice prin monitorizarea eficientă a traficului rutier și a altor activități suspecte.
În cadrul acțiunii, au fost controlate peste 120 de autoturisme și legitimate peste 200 de persoane, fiind aplicate peste 80 de sancțiuni contravenționale pentru diferite abateri la regimul rutier și comercial, în valoare totală de peste 25.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
În cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat 20 de deținători legali de arme și muniție, ocazie cu care au depistat un bărbat de 37 de ani, din localitatea Orașu Nou, care nu respecta prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor, în cauză arma acestuia fiind ridicată în vederea confiscării, în cadrul dosarului penal întocmit.