FOTO/VIDEO. Alertă în Cartierul Micro 14! Cadavru în descompunere găsit într-un bloc
Alertă în Cartierul Micro 14 din municipiul Satu Mare, în zona Pieței Someș. Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD și Poliție au fost solicitate să intervină la apartamentul unui bloc.
Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre o persoană decedată într-un apartament, care nu ar fi fost văzută de circa trei săptămâni de către vecini.
Astăzi, în jurul orei 19:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la o persoană care nu a mai răspuns de câteva săptămâni, pe strada Prahovei.
La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de descarcerare si o autoscară. În sprijin a fost trimis și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii militari au intervenit cu autoscara prin geamul de la bucătărie, asigurând și accesul echipajului medical în locuință. În momentul pătrunderii in interiorul locuinței, persoana (de sex masculin, cu vârsta aproximativa de 89 ani) a fost găsită și predată echipajului medical care a constatat decesul. Apelul la SNUAU a fost realizat de către un vecin.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-ar fi produs decesul.