FOTO/VIDEO. Alertă de incendiu la Spitalul Vechi din Satu Mare. S-au mobilizat pompierii
Un incendiu a izbucnit în clădirea Spitalului Vechi din municipiul Satu Mare. Polițiștii au închis zona. La fața locului au fost trimise multiple echipaje de pompieri.
Un incendiu a izbucnit la clădirea Spitalului Vechi din municipiul Satu Mare, este vorba despre locația II a Spitalului Județean, de pe str.Eroii Revoluţiei nr 1-2.
Potrivit primelor informații PresaSm, incendiul a izbucnit pe secția de medicină internă. Mai multe hârtii, pe casa scării secției, au luat foc și au fost degajări de fum.
Cadrele medicale și cei responsabili cu paza obiectivului au acționat rapid și cu ajutorul extinctorului au reușit să stingă flăcările.
Informații încă neconfirmate oficial, obținute de PresaSm, arată că incendiul a izbucnit de la un pacient, internat pe secția de Interne, care a fumat pe casa scărilor, la etajul II al clădirii spitalului. Mucul de țigară nestins ar fi aprins mai multe hârtii.
Fumatul în spital este strict interzic.
La fața locului au fost dispuse mai multe echipaje de pompieri: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Pompierii s-au asigurat că nu există alte probleme la clădirea spitalului.
Nu s-a pus problema evacuării pacienților sau a personalului medical.
Pe durata intervenției, echipajele de poliție au închis circulația în zonă.
Nota redacției: Ne vedem obligați să le reamintim unor reprezentanți ai mass media că preluarea informațiilor de la PresaSM se poate face doar cu citarea sursei. Atât sub aspect colegial, dar mai ales deontologic.