FOTO/VIDEO. Accident teribil! Urmărit de Poliție, un sătmărean a ajuns cu mașina în șanț. Două victime la UPU
Accident teribil în seara de vineri în județul Satu Mare. Un tânăr șofer, aparent fără permis, a fugit de polițiști și a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Sătmăreanul ar fi pierdut controlul volanului, pe fondul vitezei, a rupt balustrada de pe drumul național și a căzut cu mașina în gol câțiva metri.
Totul s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 23:00, pe DN19, la ieșirea din localitatea Decebal spre Doba. Potrivit informațiilor PresaSM, un șofer în vârstă de circa 19 ani nu ar fi tras pe dreapta la semnalele polițiștilor de la Rutieră.
Mai mult, sătmăreanul ar fi încercat să scape de oamenii legii, doar că pe fondul vitezei a pierdut controlul volanului, s-a izbit cu mașina de balustradă și a căzut cu automobilul în gol câțiva metri, ajungând în șanț.
Conform informațiilor PresaSM, tânărul în vârstă de 19 ani nu ar poseda permis de conducere și ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului rutier. Mai exact, tânărul de la volan a avut o alcoolemie de 0,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de prim-ajutor pentru a veni în sprijinul victimei, dar și echipaje de poliție.
Potrivit primelor date, două persoane se aflau în mașină în momentul producerii accidentului rutier, iar ambele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Ce bine că se va putea avea permis de la 17 ani”. Dacă se dădea legea mai repede, avea și acest tânăr timp să obțină permisul.
View Comment