FOTO/VIDEO. Accident pe B-dul Lucian Blaga. O șoferiță a lovit cu mașina un bărbat
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui sătmărean în vârstă de circa 70 de ani a avut loc vineri seara pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. Bărbatul a încercat să treacă șoseaua prin loc nepermis, în calitate de pieton, moment în care a fost lovit de mașina condusă de o șoferiță.
Potrivit șoferiței, aceasta venea acasă de la serviciu în momentul în care s-a petrecut accidentul rutier. Aceasta spune că nici nu l-a văzut pe bărbat, șoseaua nefiind luminată corespunzător, până nu a fost prea târziu și degeaba a mai frânat, că deja îl lovise.
Acesta a căzut la pământ, iar o femeie l-a ținut în brațe pe bărbat până a ajuns echipajul SMURD. Acesta a fost preluat în stare conștientă de echipajul de SMURD sosit la fața locului și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare. Se pare că are lovituri la nivelul capului și al unei mâini, dar este conștient.
Victima locuiește în zonă, iar vecinii susțin că nu ar fi prima dată când acesta ar umbla pe șosea fără elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.