FOTO/VIDEO. Accident județul Satu Mare. O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în râu: 5 victime!
Conform informațiilor PresaSM, astăzi, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 16.26, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Vama.
Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că o femeie de 52 de ani, din localitatea Călinești-Oaș, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat albia râului Talna Mică.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a patru pasageri cu vârsta cuprinsă între 17 și 67 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând să îi fie prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Autoritățile fac apel la șoferi să conducă prudent și să respecte limitele de viteză, mai ales în condiții de drum alunecos sau vizibilitate redusă. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.
Vineri a avut loc un accident cu victime, în același râu. Detalii în articolul de mai jos: