FOTO/VIDEO. Accident în municipiul Satu Mare. Impact între o ambulanță și un autoturism
Accident vineri după-masa, în municipiul Satu Mare, chiar în fața Muzeului Județean. Este vorba despre o coliziune între o amublanță și un autoturism. O pasageră a mașinii a avut nevoie de asistență pentru a putea ieși din automobilul avariat. Impactul a fost atât de puternic încât mașina a fost proiectată pe platoul din fața statuii Ostașului Român, distrugând mai multe jardiniere.
Un accident rutier a avut loc vineri după-masa, în jurul orei 16:15, în fața Muzeului Județean Satu Mare, la intersecția străzilor: bulevardul I.C.Brătianu, Calea Traian și bulevardul Vasile Lucaciu. Este vorba despre o coliziune între o ambulanță și un autoturism condus de un șofer în vârstă de circa 60 de ani.
La fața locului s-au deplasat 6 subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit informațiilor PresaSM, ambulanța se afla în misiune, pentru a prelua un pacient, în momentul în care a avut loc accidentul. Semnalele acustice și cele vizuale erau pornite, au precizat martorii de la fața locului.
Impactul a fost atât de puternic încât mașina a fost proiectată pe platoul din fața monumentului Ostașului Român distrugând mai multe jardiniere.
Pompierii au intervenit după ce o pasageră a mașinii a avut nevoie de asistență pentru a fi scoasă din automobil. Aceasta a acuzat dureri la nivelul toracelui, dar a refuzat transportul la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Având în vedere că nimeni n-a avut nevoie de îngrijiri medicale, accidentul ar putea rămâne doar unul cu pagube materiale.