FOTO/VIDEO. Accident în lanț pe B-dul Cloșca, în Satu Mare. Patru mașini avariate
Accident rutier pe Bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 05.00, atunci când un tânăr, aflat la volanul unei mașini, a scăpat controlul și a acroșat nu mai puțin de patru autoturisme aflate parcare regulamentar pe marginea drumului, în zone special amenajate, conform primelor informații obținute de PresaSM.
Impactul a fost atât de puternic încât un autoturism marca Renault Clio a fost efectiv aruncat din locul în care a fost parcat și întors cu fața spre podul Decebal, în direcția opusă față de care se afla inițial. Mai multe echipaje din cadrul Biroului Poliției Rutiere au ajuns la fața locului și l-au identificat pe conducătorul auto. Potrivit primelor informații, șoferul ar fi fost aparent sub influența băuturilor alcoolice sau al unor substanțe interzise.
ACTUALIZARE, ora 12.00: Conform informațiilor PresaSM, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 22 de ani, din Satu Mare, ar fi intrat în coliziune cu patru autoturisme, care s-ar fi aflat parcate la marginea drumului public. Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotarea poliției, fiind indicate o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat și un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă. Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.