FOTO/VIDEO. Accident în lanț în județ! Un trailer, două autoturisme și un microbuz
Accident rutier în lanț pe Drumul Național 19, între localitățile Ciuperceni și Livada. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.00. Din câte se pare, accidentul s-a soldat cu o singură victimă, respectiv o femeie, în vârstă de circa 45 de ani.
Conform informațiilor PresaSM, șoferul unui ansamblu de vehicule, înmatriculat în județul Sălaj, ar fi încetinit, iar șoferul unui autoturism marca Skoda nu ar fi păstrat distanța, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule din fața sa.
În accident au mai fost implicate ulterior un autoturism marca Opel, înmatriculat în județul Timiș, respectiv un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o singură bandă.