FOTO/VIDEO. Accident grav, cu multiple victime, în Satu Mare. Coliziune între un taxi și o Dacia
Accident rutier grav pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.00, atunci când un autoturism Dacia, condus de către o femeie, a intrat în coliziune cu un taximetru, condus de către un bărbat. În urma coliziunii ambii conducători au fost răniți și au avut nevoie de îngrinjiri medicale.
UPDATE 14:56 Ce spune Poliția la solicitarea PresaSM
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 62 de ani, din Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe strada Dariu Pop și nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul aflat înaintea sa, intrând în coliziune cu acesta.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii, precum și a celuilalt conducător auto, de 54 de ani. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Victimele au fost extrase din autoturisme și duse de către echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță a Județului Satu Mare la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale de specialitate. De altfel, în urma diagnosticului medicilor se va face și încadrarea faptei de către polițiști.
Potrivit primelor informații, se pare că o șoferiță nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul aflat în fața sa, rezultând o coliziune față-spate. Din câte se pare, taximetristul ar fi oprit la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate unei persoane. Cert este că polițiștii au deschis o anchetă să vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.
Știre în curs de actualizare…
SURSĂ FOTO&VIDEO: TV 1 Satu Mare