FOTOGALERIE. Accident frontal pe Drumul Careiului. O mașină a plonjat pe contrasens
Accident rutier pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.30, atunci când șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului, în condiții încă neclare, a sărit cu mașina peste bordura despărțitoare.
Potrivit colegilor de la jurnaluldesatumare.ro, un tânăr, de circa 30 de ani, ar fi ieșit cu autoturismul din parcarea supermarket-ului Lidl, după ce i s-ar fi făcut rău, a lovit un indicator rutier și mai mulți arbori, după care a ajuns pe contrasens, oprindu-se într-o altă mașină. Tânărul a fost preluat de către un echipaj medical de prim-ajutor.
Ce spune Poliția, la solicitarea PresaSM: ”Un bărbat, de 33 de ani, din Satu Mare, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul acestuia, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 23 de ani, care circula regulamentar. Conducătorul auto a fost preluat de către un echipaj medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Tânăra aflată la volan a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Ambilor conducători auto li se vor preleva probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii”.