FOTO/VIDEO. A fost identificat șoferul care a ucis un om în Satu Mare. A fugit din țară
A fost identificat șoferul suspectat că a ucis un bărbat pe Drumul Național 19A, între municipiul Satu Mare și Dorolț, apoi a părăsit locul accidentului. Este vorba despre un cetățean slovac (bărbat, 58 ani), iar accidentul s-ar fi produs luni seara, în jurul orei 20.30. Bărbatul a reușit să iasă din țară în circa 20 de minute de producerea tragediei. Suspectul a fost dat în urmărire internațională în Ungaria, Slovacia și Austria.
Conform informațiilor PresaSM, victima este un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din localitatea Dara, județul Satu Mare.
Acesta a fost lovit de mașină și găsită fără suflare pe marginea drumului național, în localitatea Dorolț. Impactul a fost atât de puternic încât victima a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Un alt participant la trafic a văzut trupul neînsuflețit căzut în șanțul de pe marginea drumului și a alertat autoritățile.
Ce spune Poliția: ”La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orelor 07.30, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare și Dorolț, în urma căruia o persoană ar fi decedat.
În fapt, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orelor 20.30, un bărbat de 58 de ani, cetățean slovac, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul pe direcția de mers Satu Mare – Petea, ar fi accidentat un bărbat de 43 de ani, domiciliat în localitatea Dara care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă.
Din nefericire, evenimentul rutier s-a soldat cu decesul pietonului. Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului fără acordul poliției.
În urma mobilizării tuturor polițiștilor rutieri și a efectuării cercetărilor care s-au impus, precum și a administrării materialului probator existent, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi părăsit teritoriul României în jurul orelor 20.45, prin Punctul de Trecere al Frontierei cu Ungaria, aflat în localitatea Petea, având ca posibilă destinație Slovacia.
În prezent, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare desfășoară activități de colaborare cu autoritățile din Ungaria, Austria și Slovacia, în vederea identificării conducătorului auto.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea prezentului eveniment rutier”.
Cercetările continuă în cadrul unui dsar penal deschis pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.