FOTO. Viceprimar din județul Satu Mare, condamnat la închisoare. A bătut un consilier PSD
Viceprimarul comunei Bixad, Mărcuș Gheorghe, și fiul Mărcuș Ioan au fost condamnați la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare și interzicerea de a mai ocupa o funcție publică pentru acte de violență asupra unui consilier local PSD. Decizia luată de Judecătoria Negrești-Oaș nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
„Împotriva sentinței penale o să declar APEL și voi solicita pedepse cu executare pentru inculpați, întrucât maximul special al pedepsei este 6,5 ani, iar sentinta pronuntata este nelegala cu această condamnare, întrucât trebuia pronunțată aceasta sentinta doar cu acord de recunoaștere”, spune consilierul Grigore Ghere.
Faptele s-au petrecut în august 2018, in urma unui scandal produs in extravilanul comunei Bixad. Dosarul a fost trimis în judecată în anul 2019.
Consilierul a fost lovit cu obiecte contondente în mod repetat. Acesta se afla într-un grup de mai mulți consilieri și au mers să facă verificări în teren. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.
Reamintim faptul că în 27 aprilie 2021 și primarul comunei Bixad, Ioan Tătar, a fost trimis în judecată pentru că ar fi bătut o angajată, care în calitate de inspector fiscal în cadrul administrației locale a refuzat să șteargă datoriile unei firme. Primarul riscă să își încheie mandatul înainte de termen. Edilul se apără, în schimb, și susține că totul ar fi o înscenare a adversarilor politici.
Concret, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Tătar Ioan, având calitatea de primar al Comunei Bixad, județul Satu Mare, pentru săvărşirea infracțiunilor de ultraj și purtare abuzivă.
Procurorii spun că totul a început după ce la data de 06.12.2019, în jurul orelor 09:00-09:30, persoana vătămată Lucia Poșta, în timp ce îşi desfăşura activitatea în calitate de inspector fiscal în cadrul Primăriei Comunei Bixad, a fost agresată fizic de către primarul Comunei Bixad, Tătar Ioan, care se afla de asemenea în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Motivul: aceasta nu a îndeplinit cerințele edilului privind radierea din evidențele fiscale ale primăriei a accesoriilor aferente debitului cu care figura înscrisă o societate comercială. Persoana vătămată a suferit leziuni fizice traumatice ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale. În tot acest timp, primarul Tătar loan i-a adresat şi injurii. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Negreşti-Oaş.