FOTO. Viața micuțului Noel depinde de noi! Familia vă cere ajutorul!
În data de 25 ianuarie 2020, începând cu orele 14.00, la benzinăria E671 Agroindustriala Carei va avea loc evenimentul caritabil „Hai să-l ajutăm pe Noel!”. În cadrul evenimentului vor concerta trupele Alioka și Remakers, informează opiniedecarei.com
Programul va cuprinde:
– Parada retromobilelor
– Scoaterea la licitație a unei biciclete „Diamant” din anul 1945, restaurată în totalitate
– Concert acoustic ALIOKA
– Concert REMAKERS
– Mâncare la ceaun, cu „aperitiv”…
Pe toata durata evenimentului, va fi instalată o urnă pentru donații. Banii strânși în cadrul evenimentului vor fi direcționați pentru plata tratamentului lui Noel.
Micuțul Noel, copilul în vârstă de câteva luni al unor orădeni, suferă de atrofie musculară spinală (SMA1). Vindecarea cea mai sigură ar fi o terapie genetică extrem de scumpă, care costă peste 2 milioane de dolari. Numeroase asociaţii din Carei, alături de numeroşi voluntari, s-au mobilizat pentru a contribui la strângerea acestei sume foarte mari, cu scopul de a-i da micuţului Noel o şansă la o viaţă normală.
Cei care doresc să vină în sprijinul familie, pot face donații în următoarele conturi bancare:
Olyus Noel Robert:
EUR: RO74BTRLEURCRT0527455101
HUF: RO87BTRLHUFCRT0527455101
RON: RO27BTRLRONCRT0527455101
COD SWIFT: BTRLRO2
PayPal:
paypal.me/kicsinoelsma1
GoFoundMe:
gf.me/u/wfyvjv