FOTO. Vasile Blaga, actorul care ajuta copiii cu deficiențe. Caii, marea dragoste a vieții sale
Vasile Blaga a trecut la cele veșnice, dar de abia acum începem să înțelegem ce suflet mare a avut. Actorul sătmărean avea propria herghelie de cai, cu 12 exemplare frumoase, la ferma sa din comuna Homoroade. Visul vieții sale, încă de mic copil, după cum a declarat chiar el.
În cursul anului 2013 a câștigat un proiect cu finanțare europeană, moment în care și-a dezvoltat visul. Dar nu a uitat de copiii cu nevoi speciale, pe care i-a primit gratuit la ferma sa, unde i-a lăsat să se bucure de animale. În special, copiii cu sindrom Down sau autism.
”Am vara tabere numai pentru copii, dar nu iau mai mult de 6 copii. Stau de dimineaţa până seara, mă ajută la hrănit caii, călăresc. Sâmbăta vin şi parinţii şi văd ce au învăţat copiii timp de o săptămână. Mergem la plimbare în pădure cu caii, învaţă să călărească. Copii care nu au călărit niciodată, după 4-5 ore de călărie merg singuri pe cal pe aici prin manej. Se spune şi este şi demonstrată chestia asta, efectul asupra lor (n.r copii cu handicap) este foarte benefic. Hipoterapia îl ajută pe copii cu autism, pe care îi simte calul ca pe nişte oameni speciali. Lor le dau gratis, ca să se bucure de momentele alea”, spunea Vasile Blaga în anul 2016, citat de adevarul.ro.
Vasile Blaga a împărtășit anul trecut și de unde vine marea sa dragoste pentru cai. Atât de mult iubea aceste animale, încât avea tatuat un cal pe mâna stângă.
”Cam de la 13-14 ani mergeam vara cu caii de la CAP, îi duceam seara la dormit, pe păşune, la 4-5 km de sat, şi dimineaţa la răsăritul soarelui îi strângeam şi îi duceam înapoi la CAP pentru că urmau să meargă cu atelajele să lucreze la diverse munci agricole. Duceam câte 8 cai în rând legaţi cu lanţuri şi eu călăream pe primul cal. Ceilalţi erau în rând şi aşa eram 4-5 flăcăi care duceam 40-50 de cai pe zi la câmp, la colibă. Acolo dormeam, ne duceam mâncare, povesteam, făceam foc de tabără. Mă simt un pic născut într-o perioadă pe care nu mi-am dorit-o, mi-aş fi dorit să mă fi născut în anii 1780-1800, mă încântă tot ce înseamnă cowboy, western. De fapt asta înseamnă cowboy, văcar. Am crescut cu vacile”, mai spunea Vasile Blaga, citat de adevarul.ro