FOTO. Vama Petea. Vasile a venit din Italia cu un Dodge, dar i l-au confiscat
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit, la controlul de frontieră, un autoturism marca Dodge, în valoare de peste 20.000 de lei, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
În data de 5 august a.c., în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județul Iaşi.
Acesta conducea un autoturism marca Dodge, înmatriculat în Italia. La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză, figurează în bazele de date ca ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în data de 22.02.2022.
Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
E DODGE…
View Comment