FOTO. Urmăriri prin păduri între polițiștii români și ”săgețile” mafiei ucrainene
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sarasău împreună cu cei din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș au depistat, în data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, pe direcția localității de frontieră Piatra, județul Maramureș, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, trecând înapoi pe teritoriul statului ucrainean. Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului au fost descoperite opt colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului PF Sarasău, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.990 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.683 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.