Sătmăreanca Babos Krisztina, de specialitate biolog, a depus o plângere penală împotriva Unicarm – cel mai mare procesator de carne din România. Plângerea a fost înregistrată la Inspectoratul Județean de Poliție, iar autoritățile au început deja cercetările, pentru a verifica informațiile din cadrul plângerii.
Babos Krisztina – purtător de cuvânt al Partidului Popular Maghiar din Transilvania – filiala Satu Mare (apropiat de Tokes Laszlo) acuză fabrica din Vetiş a SC Unicarm SRL că ar polua râul Someș.
De altfel, o astfel de plângere penală a fost depusă și de către politicianul maghiar Baranyi Krisztina.
Reamintim că problema a fost sesizată prima dată în luna mai a acestui an de politicianul maghiar Baranyi Krisztina, după care şi Greenpeace a reacționat în iulie şi în septembrie.
Conform celor precizate de Babos Krisztina, apa uzată ce provine de la Unicarm a prezentat o poluare accentuată cu substanţe organice. Din mostra analizată în luna august de Partidul Popular Maghiar din Transilvania au rezultat şi poluări de metale grele.
”Am trimis sesizări oficiale despre contravenţii autorităţilor române: la Apele Române, la Garda de Mediu şi la Agenţia de Protecţia Mediului, dar problemele nu au fost rezolvate nici într-o jumătate de an, de aceea sunt nevoită să depun plângere. A fost revoltător si inadmisibil comportamentul reprezentanţilor Apelor Române, de la care am solicitat în zadar să-mi comunice care este suma cu care au sancţionat firma şi pentru ce contravenţii. Răspunsul a fost că acestea sunt informaţii confidenţiale şi nu sunt indreptățită sa mi se comunice mie şi opiniei publice ce au făcut pentru stoparea distrugerii naturii. De la Garda de Mediu am primit răspunsul că au sancţionat firma cu 60.000 lei şi i-au obligat să reducă producţia la un nivel care nu depăşeşte capacitatea staţiei de epurare. Aceste lucruri, în mod vizibil, nu s-au îndeplinit. În mod ciudat, din răspunsul Gărzii de Mediu am aflat cu cât a fost sancţionată firma de către autoritatea de gospodărire a apelor. Potrivit acesteia, Apele Române au sancţionat Unicarm-ul cu 40.000 lei. Consider că sancţiunile aplicate de autorităţile de specialitate, de circa 21.500 EUR, sunt mici şi cred că ar fi trebuit să suspende autorizaţia de mediu a firmei până la rezolvarea problemelor sesizate. Sper că Procuratura va activa mai eficient!”, relatează Babos Krisztina, citată de jurnaliștii de la satumareonline.ro.
Ar trebui urmăriți penal și cei care trebuie să verifice această firmă, respectiv autoritățile publice cu competență în domeniu!!!
View Comment