FOTO. Un TIR s-a răsturnat în județul Satu Mare, în curba morții, peste două cruci
Accident rutier pe Drumul Național 19, pe raza localității Ciuperceni din județul Satu Mare. Acolo unde șoferul unui autotren a pierdut controlul volanului în condiții neclare și s-a răsturnat cu vehiculul în șanțul de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de joi, în jurul orei 19.00, informează Szatmár.ro
Conform sursei citate, este vorba despre un TIR al unei societăți de transport din județul Maramureș și se presupune că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă foarte periculoasă. Încă nu este clar dacă accidentul este unul cu pagube materiale sau dacă a fost rănită vreo persoană.
Cert este faptul că TIR-ul a căzut peste două cruci ridicate de familiile unor persoane decedate în anii trecuți în acea zonă. Zona este atât de periculoasă încât Poliția Rutieră efectuează des filtre în zonă și monitorizează traficul cu aparatele radar pentru a descuraja conducerea cu viteză excesivă.
ACTUALIZARE, ORA 12.15: Conform informațiilor PresaSM, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, din fericire conducătorul auto a scăpat doar cu o sperietură. Șoferul are 35 de ani, este domiciliat în municipiul Baia Mare, județul Maramureș. Acesta nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și deține permis de conducere.
Cel mai grav accident care s-a produs în zonă. Detalii în articolele de mai jos.