FOTO. Un tânăr (26 ani) a vrut să se arunce în Someș, de pe podul de fier. Salvat de Poliție
Tentativă de suicid în această noapte, în jurul orei 00.20, în municipiul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a amenințat că se aruncă în râul Someș de pe Podul CFR.
Poliția a fost alertată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, iar oamenii legii au reușit să îl rețină pe tânărul drepresiv, cu intenții suicidale.
Acesta a fost preluat de către un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță și a fost transportat la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării unor analize de specialitate.
În funcție de rezultatele evaluărilor se va decide dacă tânărul va rămâne sau nu internat.