FOTO. Un şofer de 19 ani drogat la volan şi-a ucis mama într-un accident cumplit
O nouă tragedie pe șosele provocată de un șofer drogat la volan. Un tânăr în vârstă de 19 ani din Olt și-a ucis mama într-un accident după ce s-a urcat drogat la volan și a intrat într-o depășire, titrează jurnaliștii de la Olt-Alert.
Un grav accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe DJ 546 în judeţul Olt. O femeie de 45 de ani a murit, în urma impactului dintre două maşini. Unul dintre șoferi, un tânăr de 19 ani, din orașul Balș, a fost testat pozitiv la o substanță psihoactivă.
„Pentru tânărul de 19 ani aparatul a indicat prezența unei substanțe pshihoactive, respectiv T1B THC”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Olt.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Balș, și un autoturism condus de un tânăr de 27 ani, din localitate.
În urma evenimentului rutier, o femeie, pasageră într-unul din cele două autoturisme, a decedat, iar alte patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Femeia, mama șoferul în vârstă de 19 ani, se afla pe scaunul din dreapta în momentul impactului.
Polițiștii spun că accidentul s-a produs în momentul în care tânărul a încercat să efectueze o manevră de depășire.