FOTO. Un șofer beat a distrus trei mașini și a fugit! Urmărit de Poliție și Poliția Locală
Accident în lanț în plin centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 03.30, în sensul giratoriu din Piața Libertății, potrivit informațiilor PresaSM.
Mai exact, un șofer, aflat sub influența băuturilor alcoolice, conducând un autoturism marca Skoda, dinspre Hotelul Dacia, a pierdut controlul volanului în curbă și s-a oprit în trei mașini staționate regulamentar în fața Hotelului Aurora.
Potrivit informațiilor PresaSM, după producerea accidentului, șoferul a fugit pe strada Ștefan cel Mare. Accidentul a fost surprins de un echipaj al Poliției Locale, care a dat alarma. Tot Poliția Locală a identificat și proprietarii autoturismelor avariate.
Mai multe echipaje ale Poliției Rutiere și ale Poliției Locale au pornit în urmărirea individului, care a fost prins tocmai pe strada Doina, în zona străzii Gheorghe Barițiu.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.