Scene comice la o toaletă publică din Grădina Romei. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 20.00, atunci când un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, a băut în exces la o petrecere din Grădina Romei și a căzut pe jos.
Ceilalți sătmăreni care au intrat în toaleta publică s-au speriat când au văzut că nu se poate deschide ușa, iar mâna inertă a bărbatului a ieșit pe sub ușă. Crezând că bărbatul a făcut stop cardio-respirator, sătmărenii au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.
La fața locului a fost trimisă o autospecială de descarcerare a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, care nu a mai intervenit, fiindcă un sătmărean a reușit să deschidă ușa. În schimb, echipajul medical de prim-ajutor l-a preluat pe bărbatul aflat în stare avansată de ebrietate și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe.
Se pare că acesta este în afara oricărui pericol. Cert este faptul că la Spitalul Județean se va putea odihni liniștit în această seară. Polițiștii au stat de vorbă cu martorii pentru a se convinge că nu a fost vorba despre vreo agresiune fizică. De altfel, pacientul nu prezenta urme de violență.