FOTO. Un sătmărean acuză Poliția Rutieră că i-a întins o capcană ”politicoasă”. Apoi l-a amendat
Un sătmărean povestește cum un echipaj de Poliție Rutieră i-ar fi întins o capcană în municipiul Satu Mare. Mai exact, susține sătmăreanul, acesta a încercat să se pună în mișcare, fiind staționat pe partea dreaptă a străzii Vasile Lucaciu, în apropierea Muzeului Județean.
La un moment dat, un echipaj de Poliție Rutieră a frânat pentru a-l lăsa să intre pe sensul de circulație, după care l-a oprit și l-a amendat. Explicația polițiștilor este cel puțin interesantă, potrivit șoferului: ”Mi-au zis că m-au lăsat să intru doar ca să vadă daca chiar intru sau nu”.
Omul nu contestă faptul că a comis o contravenție, ci faptul că a făcut totul l-a ”indicațiile” polițistului. ”Doar nu eram nebun să comit fără acceptul lor o contravenție, chiar în fața polițiștilor”.
Redăm mai jos mărturia șoferului amendat:
”Duceam fetițele mele la școală și la grădiniță de pe Vasile Lucaciu, totul era frumos, vesel. Când am lăsat-o și pe micuța la grădiniță, am urcat în mașină și am semnalizat la stânga din parcare. Am încercat să ies din parcare, dar din păcate nimeni nu s-a oprit sau nu a încetinit să pot intra pe banda stângă, pe langă că era roșu la semafor…
La un moment dat am observat că stă la rând și o mașină de poliție. Tot am semnalizat la stânga și m-am uitam spre dânșii întrebând din privire dacă mă lasă să intru pe banda din stânga, iar ei se uitau la mine. Între timp s-a făcut verde, a pornit rândul, iar ei au frânat și m-au lăsat să intru în fața lor.
Am fost fericit de gestul lor, adică de faptul că au frâna ca să pot intra pe stânga. M-am gândit că măcar ei sunt corecți, față de ceilalti șoferi care nu ma lăsau să intru pe banda dorită. Sentimentul acesta n-a ținut nici câteva secunde, fiindcă imediat ce am intrat în intersecție m-au claxonau să trag la dreapta. Mi-au cerut actele și mi-au spus că nu m-am încadrat din timp corespunzător pe bandă.
Degeaba le-am explicat că am făcut mișcarea cu acceptul pasic al lor. Mi-au zis că m-au lăsat să intru doar ca să vadă dacă chiar intru sau nu. Până la urmă mi-au dat o amenda de 870 lei. Așa trebuie stricată total ziua sau săptămâna unui tătic, care a mușcat momeala poliției.
Nu știu în ce țară trăim, dar când și polițistul vrea să facă rău intenționat în loc să-l ajute pe cetățean… Eu am greșit neintenționat, din prostia mea, că am avut încredere în poliția rutieră, fiindcă ei intenționat m-au ajutat, mi-au dat un ajutor să greșesc, riscând siguranța traficului, doar ca mai încolo să mă poată amenda.
Am carnet din 1999, în 20 de ani am greșit o singură dată, la ieșirea din Jojib sau Apa, unde nu mai sunt case… am accelerat și cred că aveam 82 km/h și m-au prins la capătul satului”.
Salut, imi pare rau sa citesc asa ceva…poate ca s-au suparat ca nu le-a multumit cu avariile, doamne ce oameni…
View Comment