FOTO. Un nou protest pe Autostrada Codrului. Oamenii nu mai vor promisiuni
Sătmărenii nu s-au lăsat înduplecați și cu toate că lucrările pe drumul județean 193A continuă timid, protestul programat pentru ora 17.00 nu a fost amânat. Locuitorii comunelor tranzitate de Autostrada Codrului și-au dat din nou întâlnire la biserica din Amați pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la starea carosabilului. Chiar dacă astăzi au fost doar vreo 20 de persoane.
Protestatarii sunt în continuare sceptici că problemele lor se vor rezolva, chiar dacă a început operațiunea de întreținere a drumului județean. În ultimii trei ani de zile, de când situația trenează, încrederea în autorități s-a erodat complet.
Și cei care s-au bucurat că în sfârșit au văzut utilajele pe drum sunt rezervați atunci când vine vorba de îmbunătățirea traficului din zonă. Se tem de faptul că lucrările nu vor dura, iar dacă vremea instabilă va continua, în urma ploilor vor rămâne, din nou, cratere. Singura soluție pe care sunt dispuși să o accepte este cea a reabilitării integrale a drumului județean, așa cum se prevedea în contractul inițial.
Până la reluarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 193A Satu Mare – Tătărești, reprezentanții Consiliului Județean au precizat că vor continua lucrările de întreținere în intravilanul localităților.
”Până acum s-au finalizat lucrările în localitățile Tătărești și Rușeni, iar executantul a comunicat că astăzi va începe reparațiile pe tronsonul Satu Mare – Amați. În Rușeni s-au executat lucrări pe o porțiune de 10.000 mp în valoare de 148.605 lei, iar în Tătărești lucrările s-au extins pe o suprafață de 15.600 mp, în valoare de 121.673 lei. Pe tronsonul Satu Mare – Amați se vor realiza plombări cu emulsie și criblură pe o suprafață de 33.900 mp, valoarea lucrării fiind de 344.185 lei”, spune președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.
S.F.-Anul de gratie 20175…Un nou protest pe Autostrada Codrului.Helioporturile din curtile oamenilor sunt pline de praf,iar aparatele de zbor au probleme la decolare si aterizare din cauza vantului care matura praful de pe Autostrada Codrului facand invizibile caile de zbor.Androidul sef,de la Consiliul Judetean a promis un strat de gazon pe toata portiunea de autostrada,insa androizii din subordine sunt profund corupti si-i doare la basca de codreni…
View CommentSa va faca PSD ul drumuri pe cei care ati votat
View Commentfrumos exemplu de la cei care promit dar nu mai fac nimic
View CommentDl Stan in calitate de sef IPJ SM dati ordin la dl Lupisca seful SPR ca sa aplice sanctiuni la presedintele CJ si primarilor din Paulesti, Viile Satu Mare si Homoroade pentru ca in atatia ani nu au luat masuri de reabilitare a drumurilor publice pe care se realizeaza traficul rutier in zona Codrului, avand in vedere ca toti au calitatea de administrator de drumuri!!!!!
View CommentDomnul meu, un comentariu demn de 9gag,multumesc pentru doza de râs oferita dar în spatele glumei e un adevăr trist..
View Comment