FOTO. Un nou pod peste Someș a fost inaugurat. Aproape de județul Satu Mare
După ani de așteptări și ani de muncă, podul peste Someș la Ulmeni a fost inaugurat. Acesta se află la câțiva kilometri de limita cu județul Satu Mare și vor profita inclusiv sătmărenii.
Investiția a pornit de la început cu stângul, având în vedere că partea de proiectare a fost subfinanțată, ceea ce a dus la erori în execuție, generând o întârziere de aproximativ 5 ani.
Construcţia are mai bine de 100 metri deschidere peste luciul de apă, fără niciun pilon de susținere, fiind doar suprastructura metalică, și nu are limită de tonaj. De asemenea, podul măsoară peste 14 metri lăţime, cu două benzi rutiere, câte una pe sens, plus alte două pietonale.
Valoarea proiectului se ridică la circa 10 milioane lei cu TVA inclus, bani din care primăria a cofinanţat lucrarea cu peste un milion de lei. Datorită noului pod, distanţa dintre Ulmeni şi Baia Mare se va scurta cu circa 15 kilometri, astfel că şoferii nu vor mai fi obligaţi să facă un ocol pe la podul de la Ardusat, pentru a putea trece de cealaltă parte a râului Someş.
ceva poze cu cozma pe acolo… s-au de data asta nu sa băgat în seamă
View Comment