Un nou accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15.00, pe Drumul Național 19, între localitățile Ciuperceni și Botiz. Din câte se pare, ar fi vorba despre un accident rutier între două mașini, produs din cauza nepăstrării distanței regulamentare mers.
La fața locului a intervenit și un echipaj de Poliție, pentru a stabili ce s-a întâmplat. Din câte se pare, nicio persoană nu ar fi fost rănită grav.
Un alt accident s-a produs în aceeași zonă, astăzi, în jurul orei 13.20, atunci când o femeie, în vârstă de 40 de ani, din Botiz, aflată la volanul unei mașini marca Peugeot, a schimbat direcția de mers fără să se asigure, autoturismul fiind lovit în partea din dreapta-spate de o mașină de teren, condusă de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Negrești Oaș. În urma impactului, o tânără, în vârstă de 17 ani, pasageră în mașina de teren, a avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând dureri la cap, fiind preluată de o ambulanță SMURD și transportată la unitatea de Primire Urgențe în vederea efecturării de investigații medicale suplimentare.