FOTO. Un nou accident cumplit în țară. Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de tineri. Trei au murit, trei sunt răniți
Un nou accident cumplit în țară, de această dată cauzat de un șofer băut. Trei tineri au murit și alți trei au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat în grupul care tocmai se întorcea acasă de la o petrecere. Totul s-a întâmplat pe DN 1, la ieşire din localitatea Sântimbru, judeţul Alba.
Un accident similar cu cel petrecut în localitatea 2 Mai a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Alba. Un tânăr în vârstă de 19 ani s-a urcat băut la volan, iar în apropierea unei stații de carburant din Sântimbru a lovit un grup de șase persoane care se aflau pe partea carosabilă. Potrivit jurnaliștilor de la Alba24, tinerii se întorceau acasă, în jurul orei 3:30, de la club.
”În noaptea de 27 august 2023, în jurul orei 3.30, un tânăr de 19 ani, din localitatea Oiejdea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, ar fi surprins şi accidentat un grup de 6 persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile”, precizeaz[ IPJ Alba.
La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, au fost găsite 6 persoane rănite, 3 dintre aceeastea prezentând leziuni incompatibile cu viaţa.
Este vorba despre tineri în vârstă de aproximativ 17, 18, respectiv 25 de ani.
”În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul drugtest, a rezultat că tânărul nu se afla sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv”, a informat IPJ Alba.
sursa foto: Alba24
Ultima și gura soluție pentru consumul de alcool și droguri: „mașina confiscată, permisul anulat pe viață + ce mai hotărăște instanța”. ACEASTA E SINGURA MĂSURĂ PENTRU ZILELE NOASTRE. Faceți REFERENDUM, care să hotărască această sancțiune contra tembelilor.
View CommentÎnchisoare pe viață, așa poate se mai potolesc alcoolicii să mai urce la volan
View CommentComentariile sunt de prisos, legi sunt dar nu se aplică. Corupția din poliție este la nivel maxim începând de la acordarea permiselor de conducere până la constatarea și sancționarea abaterilor.
View Comment