FOTO. Un individ agresează oameni pe stradă cu o botă și pietre, în Satu Mare
Un tânăr – se pare că este fără adăpost și sub influența unor substanțe – a agresat astăzi oameni pe strada Iuliu Maniu din municipiul Satu Mare. Individul avea o botă într-o mână, iar în cealaltă avea niște pietre.
O sătmăreancă, martoră la întreaga scenă, a precizat că individul era violent și se apropia amenințător de trecători.
”Într-o zi se plimba un boschetar, ceva de genul …. cu un pietroi în mână și o botă și mergea spre oameni și îi amenința….. cel care merge cu spatele ….Ce ziceți? E normal să se plimbe așa lejer și nimeni să nu facă nimic???? Am realizat poza dupa ce s-a îndepărtat ca să nu mi-o încasez și eu. :(((”, a scris martora pe Facebook.
Reamintim că o altă cerșetoare agresivă este E. Ghizela, 37 de ani, cu domiciliul în Botiz. Ghizela este cunoscută sătmărenilor pentru stilul agresiv, obișnuind să lovească și să înjure trecătorii. Ea a fost ridicată de polițiștii locali din stradă de sute de ori!
Femeia a fost internată de mai multe ori la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare, dar a ieșit după câteva zile. Autorităţile locale fac din nou apel la sătmăreni să nu le mai ofere bani cerșetorilor pentru că nu fac decât să îi menţină pe străzi şi să alimenteze fenomenul cerşetoriei.