FOTO. Un începător (18 ani) a lovit cu mașina un microbuz. Patru victime pe Podul Golescu
Polițiștii au reușit să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul cu victime de pe Podul Golescu, în municipiul Satu Mare. Astfel, astăzi, în jurul orelor 07.30, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, domiciliat în localitatea Doba, aflându-se la volanul unui autoturism pe Podul Golescu din municipiul Satu Mare, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un alt autoturism aflat înaintea sa.
A pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de către un bărbat de 53 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 55 de ani, toți domiciliați în județul Satu Mare, pasageri ai microbuzului.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, fiindu-le prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.
Persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare, unde le-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot în jurul orei 07.30 s-a mai produs și un alt accident rutier, în care au fost implicate mai multe mașini, soldat doar cu pagube materiale.
Asta nu este toată povestea, unde a dispărut a treia mașina implicata în accident frontal, specificată ți pozată înainte???
View CommentCeva se ascunde cumva!?