FOTO. Un fumător a pus pe ”jar” un sat întreg. Panică în miez de noapte
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23:30, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în localitatea Moftinu Mic.
La fața locului s-au deplasat 7 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul menifestându-se cu flacără, generalizat la nivelul anexei. Cauza probabilă de producere a incendiului este efectul termic provenit de la o țigară. Reacția promptă a pompierilor a salvat casa de locuit situată în imediata vecinătate.
Au ars: 2 covoare, aproximativ 2 mc de lemn de foc, materialele combustibile depozitate în anexă și 2 corni din acoperișul casei.
S-au degradat aproximativ 50 mp din acoperiș și 50 de bucăți de țiglă ceramică.