FOTO. Un bărbat s-a ales cu dosar penal la PTF Petea. Autoutilitara, indisponibilizată
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autovehicul căutat de autoritățile italiene.
Duminică, 08 iunie a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat la volanul unei autoutilitare marca Ford Transit, înmatriculată în Italia, pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, din județul Maramureș.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că mașina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia, în data de 25 ianuarie 2019.
Autovehiculul, în valoare de aproximativ 48.500 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.