FOTO. Un bărbat a ucis o pisică în plină noapte, în Satu Mare. Autoritățile încearcă să-l identifice

Un incident de o cruzime extremă a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1:00, în cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare. Un bărbat a fost surprins în timp ce trăgea o pisică de sub o mașină, într-o curte de bloc, iar ulterior a ucis-o prin asfixiere. După comiterea faptei, individul a introdus trupul neînsuflețit al animalului într-o cutie și a plecat cu aceasta pe Bulevardul Independenței.
Martorii au alertat imediat poliția, însă echipajele ajunse la fața locului nu au mai reușit să-l găsească pe făptaș. Comunitatea locală este revoltată, iar locuitorii orașului încearcă să îl identifice pe bărbat, în speranța că acesta va fi tras la răspundere pentru fapta sa.
Psihologii atrag atenția că astfel de acte de cruzime față de animale pot fi indicatori ai unor tulburări de personalitate antisociale, care, în cazuri extreme, pot degenera în violență îndreptată și împotriva oamenilor.
Autoritățile fac apel la cetățeni să ofere orice informație care ar putea duce la identificarea agresorului. Un videoclip surprins în timpul incidentului a fost distribuit pe rețelele de socializare pentru a facilita recunoașterea acestuia.
Cei care dețin informații relevante sunt rugați să contacteze poliția.
