FOTO. Un alt TIR a derapat în județul Satu Mare. DN1 C a fost blocat
Un alt autotren a derapat în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 17.00, pe Drumul Național 1C, în localitatea Turulung. Potrivit unor martori, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, șoferul unui TIR a derapat cu ansamblul de vehicule.
Dacă capul tractor a ajuns în afara părții carosabile, restul ansamblului a blocat ambele sensuri de circulație. Traficul rutier a fost blocat zeci de minute, până când s-a reușit tractarea remorcii.
Martorii au declarat pentru PresaSM că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Șoferii au rugat firma de deszăpezire să curețe acostamentul, astfel încât să poată să treacă de obstacol.
Reamintim că un alt incident a avut loc în această dimineață la ieșire din municipiul Satu Mare, pe Drumul Județean 194 A, lângă AquaStar. Din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă, șoferul unui autotren, înmatriculat în județul Maramureș, a derapat și a ajuns cu roțile din partea dreaptă direct în șanț.
Angajații de la deszăpezire s-au oprit să îi dea o mână de ajutor, dar pe degeaba, căci nu au putut face mare lucru. La fața locului a ajuns și un echipaj de Poliție. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.