FOTO. Ultimul trend în materie de decorațiuni de Paște. Tradiția nu e o surpriză pentru sătmăreni
Ultimul trend în materie de decorațiuni pentru Paște este, potrivit revistelor de profil care au făcut o scurtă radiografie a postărilor de pe rețelele de socializare, copacul împodobit cu ouă. Tradiția, împrumutată de la populațiile germanice, este o obișnuință în Satu Mare, dar acum a devenit extrem de populară și printre influencerii de pe Instagram și Pinterest.
Potrivit designerilor care au inclus astfel de copaci împodobiți în aranjamentele de Paște, pe lângă rolul pur decorativ, agățarea ornamentelor de pom poate fi o utilă și plăcută activitate, realizată împreună de copii, părinți și bunici, prieteni și colegi de școală, după doi ani în care Sărbătorile Pascale au fost petrecute sub zodia restricțiilor.
În plus, acțiunea este una extrem de versatilă, astfel încât pot fi împodobiți copacii din curte sau realizate aranjamente în casă, cu decorațiuni personalizate.
Tradiția împodobirii pomului de Paște este bine reprezentată și în localitățile din județul nostru, iar pentru sătmăreni nu reprezintă deloc o noutate.
Tradițional, pomul de Paști este cel mai adesea format din crenguţe înmugurite de salcie sau salcâm japonez, tăiate la aceeaşi dimensiune şi aranjate într-o vază sau bol. Pe aceste crenguţe se aşază ouă de Paşti, fie golite de conţinut şi vopsite, fie confecţionate din plastic sau material textil, la care se adaugă alte decoraţiuni, cum ar fi iepuraşi, fluturi, puişori şi alte simboluri ale primăverii.
Pentru cei mici, cele mai îndrăgite sunt ouăle de ciocolată special concepute pentru a fi atârnate pe crenguţe.
Odată împodobit, pomul este aşezat în încăperea în care vor fi primiţi musafirii în cele trei zile de sărbătoare. Variante mai mici ale pomului de Paşti pot fi confecţionate şi aşezate în centrul mesei în jurul căreia se adună familia.
Pomul de Paşti este perceput ca un simbol al comuniunii şi bucuriei, în timp ce oul simbolizează viaţă.
În alte orașe din Transilvania încă și acum se păstrează tradiția împodobirii pomului de Paști în școli sau în zonele centrale ale localităților
Anul trecut, în Parcul Central din municipiul Satu Mare, gardul viu a fost și el împodobit, iar sătmărenii au fost îndemnați să aducă și ei decorațiuni personalizate și să le atârne de gard. Anul acesta au fost împodobiți copacii de pe pasajul Corneliu Coposu.