FOTO. Trei răniți, inclusiv un copil, în accidentul grav din Carei. Coliziune violentă între două mașini
Trei persoane, inclusiv un copil de doar șase ani, au fost rănite în urma unui grav accident de circulație care s-a produs duminică seara în municipiul Carei. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat din cauza unei depășiri neregulamentare făcute de un tânăr șofer în vârstă de 19 ani.
Un grav accident de circulație a avut loc duminică seara, în jurul orei 20:00, pe strada 1 Decembrie 1918 din Carei.
Este vorba despre o coliziune frontală între două autoturisme. Potrivit informațiilor PresaSM, un șofer în vârstă de 19 ani a intrat într-o depășire neregulamentară, moment în care, mașina pe care o conducea a lovit un alt autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de o șoferiță în vârstă de circa 35 de ani.
Alături de femeie, în autoturism, se afla și o fetiță în vârstă de șase ani.
Ambii conducători auto, tânărul în vârstă de 19 ani și șoferița în vârstă de 35 de ani, cât și fetița de șase anișori, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD și ale Serviciului Județean de Amublanță.
Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.