FOTO. TRAGEDIE. Un șofer român de TIR a murit într-un accident cumplit
Un șofer de TIR de 25 de ani a murit într-un cumplit accident în Germania. Accidentul a avut loc la granița dintre Germania și Austria. Pasagerul șoferului a fost ușor rănit, spune presa germană.
Un şofer român de TIR de doar 25 de ani a murit strivit în cabină, în Germania, într-un accident în care au fost implicate 4 camioane. Alte trei persoane au fost rănite.
Accidentul a avut loc luni seara, pe A3, în direcţia Linz, la graniţa cu Austria.
Potrivit presei germane, un șofer a încercat să iasă brusc de pe autostradă, a intrat în fața unui alt TIR. Manevra a provocat coliziunea a două TIR-uri, care circulau regulamentar. Șoferul român a încercat să vireze pentru a evita accidentul dintre cele două camioane, dar nu a mai reușit.
Jurnaliștii spun și că șoferul român, în vârstă de 25 de ani, a fost practic strivit de remorcă și nu a mai reușit să iasă din mașină. Acesta a decedat în urma impactului. Pasagerul șoferului român, tot în vârstă de aproximativ 25 de ani, a fost și el rănit.
Șoferul camionului a cărui manevră periculoasă a dus la accidentul de pe autostradă a fost căutat de polițiști. A fost găsit în urma descrierilor făcute de martori.
Ceilalți șoferi implicați în accident au suferit răni minore, titrează ziarele germane.
Șoferul român transporta carcase de porc. În urma coliziunii, marfa a ajuns pe carosabil.
Traficul în zonă a fost oprit pe durata intervenției, iar ulterior s-a desfășurat cu dificultate, banda de urgență fiind închisă. Traficul a fost reluat în condiții normale la ora opt dimineața.