FOTO. Tragedie într-un județ din țară. Copil de 4 ani, dat dispărut, găsit fără suflare pe un câmp
Tragedie într-un cartier din Craiova. Un copil de doar 4 ani a fost găsit, aseară, fără viaţă într-un câmp din apropierea casei, la câteva ore după ce a fost dat dispărut de către bunica lui. Pe trupul micuţului s-ar fi găsit urme de muşcături de animale, iar vecinii îngroziţi dau vina pe haitele de câini care se strâng în zonă, titrează jurnaliștii Observator.
Băiatul, aflat doar în grija bunicii, se juca, ieri după-amiază, cu alţi copii de pe stradă. La un moment dat, însă, femeia a sesizat că nepotul său dispăruse din faţa casei. După câteva ore în care l-a aşteptat să se întoarcă, aceasta a anunţat autorităţile, iar în zonă a fost imediat emis un mesaj RO-Alert cu semnalmentele copilului. Deznodământul a fost, însă, unul cumplit.
Copilul a fost găsit fără viață, din nefericire, pe un câmp cu vegetație deasă în apropierea locuinței sale.
Rudele băiatului, dar şi vecinii din cartier, spun, însă, că în zonă s-ar afla mulţi câini, o problemă destul de gravă care, deşi ar fi fost semnalată de mulţi locatari, nu a fost rezolvată.
Autorităţile fac, în continuare, cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.