FOTO. Tone de „cârpe” din Polonia urmau să ajungă la noi în țară. Frontieriștii sătmăreni le-au trimis înapoi
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 17,5 tone de textile second-hand.
Ieri, 22 aprilie a.c., la ora 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani domiciliat pe raza județului Suceava, conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și remorcă, ambele înmatriculate în România. Acesta transporta textile second-hand de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din județul Suceava.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de materiale, a fost solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale privind operațiunile de curățare, dezinfecție și dezinsecție.
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.