FOTO. TIR-uri cu haine second-hand, interzise prin Vama Petea. Întoarse în Ungaria
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu produse second-hand constând în textile și electrocasnice uzate.
Luni, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni români, în vârstă de 32, respectiv 43 de ani, conducând două automarfare înmatriculate în România.
Cei doi șoferi transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile și electrocasnice uzate, de la două societăți comerciale din Germania și care urmau să ajungă unele la o firmă din Bistrița Năsăud, iar celelalte la o societate comercială din județul Cluj.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 29.650 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente legale.
Conform legislaţiei în vigoare, persoanele în cauză nu au putut prezenta certificatele privind operațiunile de curățare și dezinsecție.
În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
SURSA: Comunicat de presă Poliția de Frontieră