FOTO. Tinerii împart mâncare caldă pentru producătorii din piețe, în semn de recunoștință
Un nou gest de mare solidaritate a fost făcut de către un grup de sătmăreni. Ca și recunoștință pentru modul în care înțeleg să îi deservească pe sătmăreni, reprezentanții restaurantului Capricci din Satu Mare au pregătit un număr de 600 de sarmale și le-au împărțit producătorilor din Piața Micro 17 și Piața Mică, după ce săptămâna trecută au fost în Piața Someș și Piața Mare din municipiul Satu Mare.
Surpriza oamenilor a fost una uriașă, crezând prima dată că este ceva acțiune electorală. Au rămas profund emoționați când au realizat că gestul este unul de umilă recunoștință din partea unor oameni neimplicați politic sub nicio formă.
”Noi, la Capricci, cumpărăm mereu cele mai proaspete și delicioase fructe și legume de la producătorii noștri locali, din piețe. În semn de apreciere față de tot ce fac pentru noi, dar și pentru efortul lor de a sta în frig în această perioadă, am decis să le dăm caserole cu mâncare caldă. Sarmale delicioase făcute de către bucătarii noștri iscusiți. Le mulțumim din suflet pentru că există și reprezintă un real sprijin pentru noi, cei din industria ospitalității”, a spus Bogdan Fușle, reprezentantul Restaurantului Capricci.
Felicitari!
View CommentAșa
View CommentAșa e bine, să fii generos! Dumnezeu să te răsplătească!
View Comment