FOTO. Tineri prinși cu plicuri cu droguri în centrul municipiului Satu Mare
Polițiștii locali au oprit, pe strada Avram Iancu din municipiul Satu Mare, doi tineri care păreau suspecți. Surse au declarat pentru PresaSM că la controlul corporal s-a găsit asupra acestora mai multe plicuri cu o substanță galben-verzuie.
Cei doi indivizi au fost conduși la sediul Poliției Locale, unde au fost identificați ca și Romeo V., în vârstă de 42 de ani, și Lorant D., în vârstă de 23 de ani.
Suspecții au fost duși pentru audieri și pentru continuarea cercetărilor la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Se pare că fenomenul este greu de ținut sub control, atâta timp cât și legislația cu privire la substanțele etno-botanice este una lacunară și extrem de interpretabilă. Cei mai mulți dintre cei care fac astfel de fapte scapă de răspundere cu câte o sancțiune ușoară, care nu îi oprește.