Polițiștii de proximitate din Satu Mare au primit o solicitare mai puțin obișnuită. Un sătmărean care nu avea aparținători i-a rugat pe oamenii legii să îi facă cumpărăturile, având în vedere că este în izolare la domiciliu. Oamenii legii au reacționat prompt și i-au adus acestuia toate cele necesare.
Un sătmărean aflat în izolare la domiciliu s-a văzut în imposibilitatea de a-și face cumpărăturile și cum nu a avut la cine să apeleze, i-a rugat pe oamenii legii să îl ajute cu cumpărăturile. Zis și făcut, oamenii legii sătmăreni au reacționat prompt și l-au ajutat pe sătmărean să se aprovizioneze, doar să respecte legea și să rămână în izolare la domiciliu.
„De la intrarea în vigoare a măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, polițiștii desfășoară activități specifice de control pentru verificarea respectării acestor măsuri de către cetățeni. În timpul desfășurării misiunilor specifice de control a persoanelor care au obligația de a sta în izolare la domiciliu, ieri 5 aprilie, polițiștii de proximitate sătmăreni, s-au întâlnit cu o situație inedită, primind din partea unui cetățean, din municipiul Satu Mare, care nu avea posibilitatea să-și asigure bunurile pentru necesitățile de bază și nici aparținători care să-i aducă cele necesare, rugămintea de a-i face polițiștii cumpărăturile. Nu este prima dată când polițiștii sătmăreni primesc astfel de solicitări de ajutor din partea cetățenilor și desigur nici de această dată nu au rămas indiferenți. Mulțumirile persoanei la adresa polițiștilor, care l-au ajutat, au fost transmise cu sufletul deschis, bucuros că nu este singur în această perioadă dificilă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Satu Mare.