FOTO. Tinerii fumează țigări cu substanțe psiho-active în plină zi, în municipiul Satu Mare
În după amiaza zilei de marţi, o patrulă de jandarmerie, aflată în serviciu de patrulare pe strada Careiului din municipiul Satu Mare, a observat într-un parc doi tineri care stăteau la o masă și fumau.
În fața lor, aveau un plic din care își confecționau țigări. La solicitarea jandarmilor de a prezenta documentele de identificare, cei doi tineri nu au putut răspunde cererii întrucât erau într-o vădită stare de amețeală.
„La efectuarea controlului corporal, jandarmii au descoperit asupra lor 2 plicuri cu un conţinut de culoare galben – verzui, şi un plic gol, plic din care tinerii le au spus jandarmilor că şi au confecţionat ţigări. A fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul SCCO Satu Mare, care după verificări a constatat că în plicuri se află o combinaţie de substanţe psiho active”, spun jandarmii sătmăreni.
În cazul celor doi s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanţelor şi preluarea cazului de către poliţiştii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.