FOTO/VIDEO. TERIBIL! Sătmărean la un pas să ardă de viu într-un accident violent
Un sătmărean, aflat la bordul unei autoutilitare, a fost la un pas să ardă de viu, și asta după ce a fost victima unui accident teribil, potrivit informațiilor aflate de PresaSM. Norocul său a fost că prin zonă a trecut un pompier, aflat în timpul liber, care l-a salvat!
Concret, un grav accident de circulație s-a petrecut luni, în jurul orei 08.20, pe Drumul Județean 193, pe raza localității Colțirea, județul Maramureș. Un autocamion și o autoutilitară s-au ciocnit frontal, iar mașina mai mică a fost cuprinsă de flăcări.
Un pompier, aflat în timpul liber, a observat că șoferul autoutilitarei nu poate să iasă din mașină și a acționat fără să stea pe gânduri, deoarece viața acestuia era în pericol iminent.
Pompierul a încercat să extragă de urgență șoferul din autoutilitară, dar pentru că acesta avea partea inferioară a corpului prinsă sub bord, iar flăcările se întețeau, a cerut sprijinul unor participanți la trafic.
Împreună cu doi dintre aceștia, pompierul a reușit să scoată conducătorul auto din cabină și să-l transporte la o distanță de siguranță. Victima a fost preluată, în scurt timp, de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă S.M.U.R.D. și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.